Servicii
LOGOPEDIE
Logopedia este un proces terapeutic care are drept scop îmbunătățirea vorbirii, precum și a abilităților lingvistice și a celor oral-motorii. Aceasta semnifică vorbire, utilizarea limbajului nonverbal și paraverbal (acesta fiind o formă vocală a limbajului nonverbal, reprezentat de intonație, ritmicitate, accentuări, viteză, claritate şi volum). Copiii care pot vorbi, își vor îmbunătăți abilitățile lingvistice învățând cuvinte noi, vor reuși să le pronunțe mai clar, vor învăța să se exprime în propoziții si să își dezvolte abilitatea de a asculta.
Obiectivele logopediei
Îmbunătățirea limbajului reprezintă principalul obiectiv al logopediei.
- o mai bună coordonare a mușchilor orali prin exerciții de întărire și exerciții de pregătire care implică repetarea unui sunet și imitația
- optimizarea comunicării dintre creier și organism prin intermediul mijloacelor vizuale și auditive (de exemplu, oglinzi și casetofoane)
- îmbunătățirea fluenței vorbirii prin intermediul exercițiilor de respirație
Fiecare copil va avea parte de un rezultat diferit, în funcție de dizabilitatea sa particulară și a modului în care cooperează cu terapeutul. Perioada de timp pe care se întinde terapia depinde de o serie de factori multipli, precum: gravitatea problemei, frecvența și consistența terapiei, ajutorul pe care îl primește acasă.
Beneficiile oferite de programul de logopedie sunt numeroase:
- îmbunătățirea abilității de a înțelege și de a exprima gânduri, idei și sentimente
- un discurs inteligibil, astfel încât copilul să poată fi înțeles de către ceilalți
- capacitatea de a rezolva probleme în mod independent
- însușirea unor abilități de pregătire pentru școală
- dezvoltarea abilităților de alfabetizare
- fluența discursului
- dezvoltarea abilităților sociale
- o mai bună calitate a vieții
- o mai mare încredere în propria persoană /stimă de sine crescută
- creșterea independenței
Capacitatea de a se exprima este una foarte importantă. Prin intermediul logopediei îl puteţi ajuta pe copil să dobândească abilități mai bune de utilizare și înțelegere a limbajului, astfel încât să poată comunica cu alte persoane și să se exprime la potențialul său maxim.
Durata ședinței: 40 de minute